Home » ...ȘI ALTE ARTE » Literatură » Amintirea grăuntelui de nisip

http://www.dreamstime.com/stock-images-pegasus-image8472504

A fost odată, la o margine de mare, o stâncă mai bătrână decât timpul, unde doar Unicornul venea să privească marea la asfințitul soarelui, mângâindu-și tristețea cu cântecul ei. Venea mereu singur și pleca și mai singur, mai trist și mai împovărat, la căderea nopții în care doar cornul lui cețos mai lumina hipnotic înainte de a dispărea în beznă.

Până când, într-o seară, marea și-a adunat toate valurile înspumate la picioarele stâncii. Unicornul privea fără să înțeleagă, căci nu văzuse niciodată atâta spumă laolaltă, când din învolburarea scânteietoare se născuse Ea. Și-n clipa când se urcase pe stâncă, lângă el, cu pași de somn și umbră, Unicornul aflase ce e fericirea, privind în adâncul ochilor ca marea ai iubitei lui cu trup de spumă și suflet de lumină.

Timpul pământului a măcinat de-atunci bătrâna stâncă, spulberând-o pe lângă toate mările lumii, să se numească nisip. Bătrânul nisip nu știe decât pașii ce-l străbat…și-i uită de îndată ce marea le șterge urmele desculțe. Dar în fiece grăunte de nisip doarme amintirea verii de aur în care, atingându-și argintul cornului de lună, Unicornii se iubiseră.

Publicată în revista “Altfel” nr 5 / august 1999

Publicată în volumul “Amintirile Mării” – Editura Moroșan, 2003

Sursa imaginii: Dreamstime

© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *