Home » ...ȘI ALTE ARTE » Literatură » Amintiri din copilărie

???????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????E pentru prima oară după mulți ani când mă întorc în orașul unde m-am născut. După ce părinții mei au murit, nu am mai venit niciodată. Însă acum sunt iar aici, stând în bătrânul fotoliu și privind lucrurile din jurul meu, prăfuite și uzate, așa cum ajung să fie toate lucrurile dintr-o casă care nu mai este locuită. Zâmbesc privind cupa aurie strălucitoare de deasupra căminului, domnind peste toată această grămadă de lucruri vechi.

Închid ochii și-mi amintesc cum am început. Aveam doisprezece ani și mă uitam cu invidie prin ferestrele școlii de dans. Învățasem pe de rost toți pașii, doar uitându-mă la dansatori… numai că eu eram prea săracă pentru a putea să mă gândesc la dans. Participasem doar la câteva lecții oferite gratuit, sâmbăta, copiilor săraci din cartier. Dar fiindcă erau gratuite, nici profesorii nu-și dădeau prea mult interes.

Cam pe atunci mi-am luat o mică slujbă la atelierul care producea costume de dans. Lucram pe post de curier, livrând pantofi sau rochii la domiciliul clienților. Plata era mizeră, dar împreună cu micile bacșișuri oferite de clienți, am reușit ca într-un an să adun destui bani ca să-mi permit o pereche de pantofi de dans și o rochie pentru antrenament. În ciuda faptului că erau cele mai ieftine posibil, mi-au deschis calea spre lumea dansului.

Nu am aruncat niciodată rochia și pantofii, deși după un timp nu mi s-au mai potrivit, pentru că am crescut și am avut nevoie de altele. Totuși, am vrut să le păstrez ca amintire, deși mama încercase de multe ori să le arunce la gunoi. Și nici nu a trebuit să le caut prea mult, erau exact în locul unde le lăsasem. Am zâmbit văzând panglicile aurii de pe vechea rochie. Uitasem acest detaliu: de îndată ce cumpărasem rochia începusem să aplic panglici și mici giuvaiere ieftine pe ea, ca să nu se vadă cât de sărăcăcioasă era de fapt.

Am spălat rochia și am lăsat-o să se usuce la soare, iar între timp am curățat pantofiorii. Aveam de gând să trec pe la vechiul atelier, să văd dacă femeia pentru care lucrasem era încă acolo, dacă își mai amintea de mine și de primul meu costum de dans… Așa că, după câteva ore, mergeam ţinând cutia sub braț pe vechile străzi pe care le știam atât de bine.

Multe lucruri se schimbaseră în oraș. Strada pe care mergeam către atelier era de nerecunoscut, începusem chiar să mă gândesc că atelierul s-ar putea să nici nu mai existe. Totuși, școala de dans era neschimbată. Am observat că aveau program de antrenament în fiecare zi și am oftat văzând că se aplica aceeași regulă de demult: nimeni nu avea voie să ia parte la lecții fără costum de dans adecvat.

Când am ajuns la colț, inima mi-a tresărit văzând același vechi indicator ruginit arătând direcția atelierului de accesorii pentru dans și am grăbit pasul de nerăbdare să-mi întâlnesc vechile amintiri. Dar până să iau colțul m-am oprit, speriată de țipetele răgușite ale unei femei, venind din acea direcție.

 

 

 Dacă doriți să citiți continuarea, achiziționați volumul “Urmele paşilor

Cititorii din străinătate pot achiziționa cartea în limba română sau în limba engleză

Sursa imaginii: Dreamstime

Apreciați pagina de Facebook a acestei cărți

© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web
se poate face numai cu acordul scris al autorului.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *