Home » ...ȘI ALTE ARTE » Archive by category "Literatură" (Page 10)

În primăvara aceea luminoasă, pe când se iubeau, Ea scuturase – fără ca El să știe – ramura plină de alb amărui a unui cireș înflorit și o petală delicată alunecase ca din întâmplare în plicul cu scrisoarea de dragoste. Petala se ofilise înainte de a atinge capătul lungului drum, lăsând în urma ei doar […]

Nu știu de cât timp mă aflu aici. Timpul în lumea din care m-au izgonit curge altfel decât pe această stea necunoscută pe care am căzut. Nu știu nici măcar dacă au vrut să cad aici sau m-au aruncat la întâmplare, fără să le pese unde voi ajunge. Știu doar că totul s-a petrecut atât […]

Când oglinda s-a spart, lăsând în urmă-i o ramă goală ca o poartă deschisă spre nicăieri, mi-am amintit o vorbă bătrânească ce spune că fericirea se sfărâmă în tot atâtea cioburi ca și oglinda spartă. Și m-am privit pe rând în toate, redând fiecăruia menirea întregului din care venise, ca să împiedic împlinirea blestemului și […]

Când am plecat, era o noapte fără lună. Și marea a încercat zadarnic să mă facă să rămân, legându-mi gleznele cu lanțuri de spumă. Căci în locul de unde nu aș fi vrut să plec niciodată, doar trupul meu învins a rămas prăbușit pe nisip ca o statuie sfărâmată, cu pletele pline de sare și […]

”Raiul nu e în cer, unde pasul pământeanului nu ajunge, ci în urmă, unde pasul călătorului spre moarte nu se mai poate întoarce” (Ionel Teodoreanu) A fost odată un suflet înghețat. Îl înghețaseră singurătatea și neiubirea și hiberna într-o cochilie de gheață pe care iernile o sporeau mereu cu suflarea lor rece făcând-o tot mai […]

Va veni o clipă când ochii de primăvară înlăcrimată îți vor petrece plecarea fără de cap întors peste umăr, clipa de început a drumului lung și pustiu pe care va trebui să-l străbat singură până la sfârșitul vieții, căci niciodată zăpada trupului tău nu va mai fi liman de liniște și iubire trupului meu chinuit […]

Tăcerea e sufletul tremurător și delicat al unei lumi fantastice și pure. E ceea ce vibrează-n aerul dintre cornițele melcului și frunza căzută când mica vietate se apropie să sărute ofranda copacului. E ceea ce sfărâmă luna-n cioburi de argint spre a împodobi cu ea apa izvoarelor în noapte, la ceasul când vin căprioarele să […]

 Se spune din bătrâni că stelele căzătoare sunt intâile călăuze blânde ale sufletului care se desprinde de lumea pământească pășind în lumină și totodată balsam durerii celor rămași în urmă. ”Când cade o stea, se urcă un suflet la cer”. Și totuși, noapte de noapte, câte o stea poate fi văzută căzând mereu și mereu, […]

Alb

De când mă ştiu, am visat vise albe. Visam să zbor prin albul imaterial şi imaculat al norilor, pe care mi-l doream ca veşmânt. Iar uneori, pe când stăteam pe pajişti verzi împletind cununi de flori albe, un unicorn alb ca luna venea să-şi culce capul în poala mea. Urăsc zăpada, am urât-o mereu, însă […]

Îmi amintesc cum veneam… de departe, din iarnă, necunoscându-te, căutându-te cu ochi neliniștiți fără să te bănuiesc în conturul unei povești de iubire încă fără nume… … și-apoi îmi amintesc cum plecam de unde aș fi vrut să rămân pentru totdeauna, cu ochi înlăcrimați de fericire privind într-ai tăi, palmele noastre lipindu-se una de alta, […]