Home » Archive by category "…ȘI ALTE ARTE" (Page 18)

Sunt măr înflorit la marginea mării. De când n-am mai rodit, frunzele mi-au fost invadate de alge și florile acoperite cu cristale de sare. Cei care trec pe lângă mine îmi plâng de milă, crezând că nu pot respira sub povara acelei materii moarte care mă acoperă, crezând că marea m-a învins. Dar eu știu […]

Când m-am născut, eram o floare frumoasă cu petale de catifea purpurie, cu frunze verzi ca marea și cu tulpina netedă și blândă. Un trandafir. Și dăruiam dragoste, căldură și gingășie, crezând c-am fost menită să fiu floarea iubirii. Și nu știu cine a greșit – eu, dăruind prea mult, sau ei, cei care n-au […]

Din aripile galbene ale îngerilor toamnei ninge cu frunze muribunde peste pământul veșted și strălucirea ostenită a soarelui prelins spre apus îngălbenește cerul amurgului. Acolo, departe, unde nimeni nu poate ajunge, dincolo de linia aurită a orizontului, e timpul încă netrăit, timpul pe care nu-l putem ști niciodată dinainte. Dar într-o noapte îngerii toamnei mi-au […]

Somn ostenit de așteptări încercănate în noaptea ce doare… Atingere de un zgomot auzit în vis și tresăriri de singurătate în întunericul rece și mut… Vis să fi fost?… Poate că totuși fusese  cineva… Ori poate doar iarna bătuse la geam cu o floare de gheață. Melancolia nici unui pas nu lăsase nostalgia nici unei […]

Deşteaptă-te, frate, şi nu mai visa C-afară nu-i nimeni, Nimic din ce-ai vrea O dată măcar să mai fie… (Ion Minulescu) Dincolo de ferestre s-a lăsat noaptea. Şi-i plină de greieri. Şi sufletu-i pustiu ca paginile albe dintr-un jurnal în care un îndrăgostit cu dragostea ucisă nu va mai scrie niciodată. Zvonurile nopţii arcuiesc curcubee […]

Fericit sunt că nu am ce să explic şi ce să dezvinovăţesc nevinovat murind (Adrian Păunescu) A săvârşi nedreptăţi sub cer de april – ca şi cum ai trimite la moarte blânda lumină a florii de cireş… Care să fie numele iertării pentru vina fără vină, pentru păcatul de a fi fost numai iubire?… Să […]

Şi mereu delirând Pe vreme de toamnă M-adoarme un gând Ce mă îndeamnă: – Dispari mai curând! (George Bacovia)  Suspină tăcerea în parcul pustiu şi plânge departe o jale de iarbă uscată. O ceaţă lăptoasă pâlpâie lent încâlcindu-se-n crengi pustiite de frunze. Pe-aleile mute nimeni nu vine; numai amurgul coboară – pe cer şi pe […]

Înțeapă noaptea frunzele cu săbii de foșnet și vin de pe toate zările menestrelii tăcerii cu abia stinse acorduri de greieri. Toți îngerii s-au dus și tremură ploaia în cumpăna toamnei cum plânge femeia deznădăjduită noaptea, la lumina gândurilor care dor arzând. E singură în întuneric și n-are cui să spună că mâinile întinse a […]