Home » ...ȘI ALTE ARTE » Literatură » De brad verde

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-images-white-fir-tree-image1473039

Știuseră amândoi, de la bun început, că iubirea lor era imposibilă și că avea să vină o zi când își vor lua adio. În ajunul Crăciunului hotărâseră ca povestea lor de dragoste, frumoasă ca un basm cu îngeri, să se încheie odată cu anul ce se sfârșea. El ar fi dorit să petreacă împreună toate acele ultime zile ale anului. Dar ea hotărâse că e mai bine să plece.

”Noul an va trebui să ne găsească în noua noatră viață din care ne vom lipsi”, spusese cu lacrimi în ochi, îmbrățișându-l la despărțire.

Auzea încă vorbele ei pe când privea pe fereastră, din casa acum pustie, urmele pașilor ei ce se pierdeau în depărtare, la marginea pădurii. Dorise să o însoțească până la poalele muntelui, unde începea orașul, ca să o știe în siguranță. Ea însă refuzare. Vroia să plece fără să se uite în urmă, știindu-l rămas acolo, în casa iubirii lor, așa cum avea să-i păstreze veșnic amintirea în inima ei.

Ninsoarea se întețea și pe măsură ce urmele ei deveneau mai șterse, teama și neliniștea puneau stăpânire pe el. Nu ar fi trebuit s-o lase să plece! Cel puțin nu înainte de a fi așteptat să se oprească ninsoarea! Cum va putea ea să ajungă singură până în oraș prin zăpada asta care crește văzând cu ochii? Și zilele sunt atât de scurte, curând va începe să se se însereze și ar putea să rătăcească drumul și să rămână singură în pustietatea aceea unde nimeni nu ar auzi-o dacă ar striga,  să moară de frig sau să o atace lupii flămânzi înainte să apuce să iasă din pădure! Trebuia cu orice preț să o găsească, să o aducă înapoi sau măcar să meargă cu ea până la oraș. Apucă în grabă o secure ca să se apere de animale sălbatice și o luă la fugă prin zăpadă, după urmele pașilor ei care abia se mai zăreau.

Înainta anevoie și seara se lăsa din ce în ce mai grea. Spera să se fi oprit în luminișul de pe culme și să se fi adăpostit undeva printre dărâmăturile vechii cabane, ca să înnopteze acolo. Dar nu era nimeni iar urmele se șterseseră cu desăvârșire. Deznădăjduit, căzu în genunchi și strigă din toate puterile

”Nu pleca! Întoarce-te! Te iubesc!”

Glasul lui trezi din amorțire brazii golași care, furioși că fuseseră treziți din somn, scuturară asupra lui toată povara crengilor uscate, îngropându-l într-un morman de zăpadă.

”Adio, te iubesc” mai avusese timp să gândească.

 

*

**

Se trezi într-un târziu fără să înțeleagă unde se află. Apoi recunoscu poiana. Ninsoarea contenise și urmele lui arătau clar drumul pe care venise. Își aminti zăpada care îl troienise înăbușindu-l. Nu înțelegea cum de era încă în viață, unde dispăruse toată acea zăpadă, de ce hainele îi erau uscate, ba mai mult, chiar și zăpada de sub trupul lui se topise. Și mai ales nu înțelegea de unde venea mirosul acela de brad verde. Probabil că intrase în delirul dinaintea morții prin îngheț, căci nu avea cum să fie acolo un brad verde în plină iarnă!

Și totuși, în mijlocul poienii, chiar lângă locul în care căzuse, se înălța un brad verde și falnic, crescut din acel petec cald de pământ. Îl atinse ca să vadă dacă e adevărat, iar foșnetul moale al crengilor trezi din depărtări ecoul delicat al râsului ei. Și atunci înțelesese că iubirea ei făcuse bradul acela să crească acolo, ca să-l ocrotească pe el de frigul iernii care l-ar fi ucis.

Simțind că bradul acela era o ultimă amintire rămasă de la ea, hotărî să-l ducă acasă și să-l planteze în grădina lui, chiar în fața ferestrei. Știa că în fiecare dimineață când îl va vedea va fi ca și cum ea ar fi acolo și i-ar spune ”bună dimineața”, știa că nu avea să mai fie niciodată singur alături de bradul acela pe care minunea iubirii care-l înverzise în plină iarnă avea să-l păstreze veșnic verde. Și pe când înainta anevoie prin zăpadă, cu bradul pe umăr, toți brazii uscați pe lângă care trecea înverzeau umplând pădurea cu miros de cetină.

De-atunci a devenit bradul pompul simbolic al Crăciunului. Și el rămâne veșnic verde pentru ca nimeni, niciodată, să nu mai fie singur în noaptea de Crăciun.

Publicată în revista “Altfel” nr 30 / decembrie 2001

Publicată în volumul “Amintirile Mării” – Editura Moroșan, 2003

Sursa imaginii: Dreamstime

 

© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *