Home » ...ȘI ALTE ARTE » Literatură » Februarie

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-photography-beautiful-woman-luxury-portrait-long-hair-fur-coat-jewe-jewelry-beauty-fashion-art-photo-image31893387

Era un timp când luna februarie era cea mai însorită și mai frumoasă lună a anului. Până când Iarna a descoperit de ce se întâmpla această ciudățenie, aflând că cea mai mică dintre fiicele sale, prințesa Februarie cea cu păr de argint, se îndrăgostise de Soare. Atunci când ea stăpânea pământul, Soarele cobora aproape ca să-i fie alături și luna februarie era cea mai luminoasă și mai blândă lună a anului.

Când a aflat Regele An, s-a mâniat nespus și a pedepsit-o pe prințesă blestemând-o să fie cea mai mohorâtă, rece și tristă dintre lunile anului. Și ca să fie sigur că nu-și va mai întâlni iubitul, a închis-o pe vecie într-un turn de unde nu avea să mai iasă niciodată. Și astfel, de când prințesa nu a mai putut veni să însuflețească pământul, luna care-i purta numele a devenit cea mai tristă și lipsită de viață dintre toate lunile anului.

În temnița ei, prințesa se mângâia cu gândul că avea să vadă, măcar de departe, pământul luminat de Soare al celorlalte anotimpuri și astfel avea să se simtă aproape de iubitul ei mereu. Dar anotimpurile treceau la fel de mohorâte, unul după altul, și Soarele nu se mai arăta.

Atunci ea înțelese că el nu mai putea găsi drumul fără lumina argintie a părului ei care-i arătase mereu calea spre pământ. Așa că își tăie minunatele plete împletind din ele o funie de argint pe care o agăță la fereastra turnului pentru ca Soarele să o poată vedea. Și în clipa aceea razele lui inundară din nou întregul pământ, făcând florile să înflorească și păsările să cânte.

De atunci, cea mai mohorâtă și lipsită de viață lună a anului a rămas și cea mai scurtă. Pentru că-n fiecare iarnă prințesa Februarie, cea alungată din iubire, își taie pletele de argint și le aruncă în calea Soarelui, dăruind astfel o parte din viața ei pentru ca întregul pământ să se poată bucura de căldura și lumina de care ea nu va mai avea parte niciodată.

 

 

Publicată în revista “Altfel” nr 32 / februarie 2002

Publicată în volumul “Amintirile Mării” – Editura Moroșan, 2003

 Sursa imaginii: Dreamstime

© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *