Home » ...ȘI ALTE ARTE » Literatură » Pe urmele himerei

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-image-lonely-woman-sitting-lake-coast-image17904116

Am văzut uneori într-un film ori am citit într-o carte, despre femei care plâng… și pentru care există întotdeauna brațe care să le cuprindă, legănându-le tristețea. Dar asta se întâmplă numai în lumea de dincolo de ecran sau de paginile cărții. De aceea obișnuiam să închid ochii și să visez cum ar fi dacă s-ar întâmplat… Închideam ochii păstrând în minte imaginea femeii, ca să visez că sunt eu. Dar n-am fost niciodată. Nu am putut fi decât în visul clădit cu trudă și din care mă trezeam mereu cu inima amară… pentru că nimeni nu mi-a îmbrățișat vreodată tristețea, legănându-mi plânsul.

Apoi am visat că cineva ar fi crezut în mine atât de mult încât să-mi acorde o a doua șansă. Și în timp ce așteptam să se întâmple, ofeream eu însămi șanse tuturor, din nou și din nou, dorind ca măcar o dată să găsesc un loc în inima lor. Nu mi-a părut rău niciodată pentru a fi dăruit din darul sufletului meu și niciodată nu am dăruit sperând o recompensă. Dar atât de mult mi-aș fi dorit să simt, măcar o dată, ce simțeau ceilalți! Nu s-a întâmplat niciodată. Cu fiecare greșeală pe care am făcut-o, am pierdut tot ce aveam în clipa aceea. Nimic nu mi-a fost vreodată iertat. Și nu mi-a rămas decât să adun din țărână ceea ce mai rămăsese din mine și să continui să dăruiesc.

Am visat că într-o zi ceilalți nu-mi vor mai cere să fiu perfectă. Sau cel puțin că nu mă vor mai pedepsi pentru că nu sunt. Am visat că voi putea face o simplă greșeală umană care mi-ar fi iertată a doua zi, la fel ca celorlalți. Am visat că nu voi mai avea încă o cruce de dus.

Am visat că într-o zi mâna pe care aș întinde-o spre alții cerând ajutor nu va mai fi lovită. Am visat că într-o zi ea va întâlni căldura unei alte mâini, a cuiva care ar spune ”Sunt lângă tine”.

Am visat că într-o zi voi putea fi iertată. Am visat că va veni ziua când nu mi se va mai pretinde perfecțiunea îngerilor pe care lutul meu muritor nu poate s-o încapă, am visat că mi se va îngădui să fiu o simplă ființă omenească și că nu voi mai fi pedepsită pentru a fi doar atât.

Am visat?… Cu siguranță nu a fost un vis, căci visele se împlinesc atunci când crezi în ele. Și oricât de mult am crezut și m-am rugat să se împlinească, ele au rămas aceeași himeră alergând mereu mai repede ca mine, astfel că nu am s-o prind niciodată. Unde am greșit?

*

Odată am clădit pe țărm un castel de nisip. M-am așezat lângă el privind marea, așteptând pe cineva care s-ar fi oprit să se joace cu mine. Nu știu de ce nu am avut niciodată curajul să privesc în ochii celor care s-au oprit doar ca să-mi distrugă castelul cu o lovitură de picior; probabil m-am temut de ce aș fi putut vedea în ei.

Știu doar că, pe urmele aceleiași himere, am reconstruit castelul din nou și din nou. Știu numai că sunt încă acolo și încă aștept.

 


Publicată în volumul “Amintirile Mării” – Editura Moroșan, 2003

 Sursa imaginii: Dreamstime

© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *