Home » ...ȘI ALTE ARTE » REVEDEREA de Horia Lovinescu – 14 aprilie 2002

 

Spectacol jucat pe scena Cercului Militar Național din Bucureşti la 14 aprilie 2002

DISTRIBUŢIA:

OLGA: Elena Măruță

IRINA: Roxana Niculescu

MATEI: Andrei Manea

revederea_horia_lovinescu_2002_elena_maruta_01 IRINA: Oh, ce-o să mai povestim! Tu-ți dai seama de când nu ne-am văzut?OLGA: De când ai plecat la Dragoslavele

IRINA:
Acolo n-am stat decât doi ani. Ții minte când îți spuneam că sunt o aventurieră ratată? Socotește și tu: Nicorești, Olmazu, Dragoslavele și acum aici.

OLGA:
În fond ce aventură mai romantică puteai să îți dorești?

IRINA:
Ia te uită, la asta nici nu m-am gândit! Mi se părea că duc viața cea mai obișnuită din lume și când colo..
IRINA: Îți inchipui că am uitat vreodată ce îți datorez? Tu ai făcut din mine om.OLGA: Exagerezi

IRINA:
Nu-i adevărat. Când am venit la institut nu eram decât o gâscă stupidă și inconștientă. Cine stie cum sfârșeam dacă nu te întâlneam pe tine! Îți amintești întâmplarea aceea oribilă?

OLGA:
Gata, gata! Erai doar un copil iar eu, o femeie în toată firea. Era normal să am grijă de tine.

IRINA:
N-o sa uit toată viața lecția pe care mi-ai dat-o atunci.

OLGA:
Nu mai vorbi despre asta, n-are nici un rost.
 revederea_horia_lovinescu_2002_elena_maruta_02
 revederea_horia_lovinescu_2002_elena_maruta_03

IRINA: Olga, nu te supăra, știu că nu-ți place să vorbești despre viața ta, dar vreau să te întreb ceva. De ce nu te-ai recăsătorit? Niciodată n-am înțeles.

OLGA: La început, ani de zile l-am așteptat pe el. Nu pot să-ți spun cât l-am iubit… Când ne-am cunoscut aveam doar 18 ani și până atunci dusesem o viață atât de tristă și de chinuită…. Tu nu poți să-ți imaginezi cum era viața unei simple muncitoare.

IRINA:
Știu, am citit.

OLGA:
Cărțile! Numai cine a pătimit pe pielea lui își poate da seama. Și pe urmă mai era ceva despre care cărțile vorbesc mai puțin. Sigur că era mizerie, teroare, spaimă de ziua de mâine. Dar mai era un lucru pe care abia mai apoi l-am putut măsura. Un lucru pe care nu-l știam deși mă înăbușea și tocmai asta era ingrozitor: ignoranța.

IRINA: Unde l-ai cunoscut, în fabrică?OLGA: Nu. După un miting. Primul la care am luat parte.  Mă pierdusem cu un fel de amețeală în torentul acela viu. Ți-am spus că pe vremea aceea eram încă un fel de sălbăticiune. Nu înțelegeam mai nimic, nu știam încotro mă poartă talazurile acelea omenești. Dar mă gândeam că împreună cu ceilalți care știu încotro merg voi ajunge și eu undeva unde totul va fi altfel.

IRINA:
La miting l-ai cunoscut?

OLGA:
Nu. După. Mergeam spre casă. Eram cam amețită, totul se învârtea in jurul meu: casele, copacii, felinarele… Nu știu cum am alunecat… Am vrut să mă ridic și n-am putut. Îmi răsucisem piciorul. Atunci cineva mi-a întins brațul…

IRINA:
El?…
 revederea_horia_lovinescu_2002_elena_maruta_04
 revederea_horia_lovinescu_2002_elena_maruta_05 OLGA: Cred că azi ți-am vorbit fiindcă te-am invidiat o clipă văzându-te atât de fericită. Dar nu vreau să mă judeci greșit. Pentru că nici mama nici sora ta n-ar putea să se bucure mai mult ca mine.IRINA: Dar cum îți inchipui, Olga, că nu știu?  Și pe urmă n-ai fost invidioasă, ci numai tristă pentru tine…

OLGA:
Da, am și eu momentele mele de slăbiciune… Deși viața mea de azi e limpede și sănătos așezată…

IRINA:
O să-ți par brutală și lipsită de înțelegere după tot ce mi-ai povestit dar… trebuia totuși să-ți refaci un cămin.
IRINA: Incredibil cum circulă aici zvonurile!  S-a și aflat că a venit cineva de la minister și că acel cineva stă la mine! Am spus că te odihnești după drum.OLGA: Cine era?

IRINA:
Un inginer, nu știu cum îl cheamă. A avut în sectorul lui niste buclucuri. S-a deschis și o anchetă…

OLGA:
N-o fi în legătură cu pânza de beton de la sala de sport? Eu pentru asta am venit.

IRINA:
Am bănuit. De aceea i-am spus că te odihnești. Ce rost au intervențiile astea incorecte?

OLGA:
Foarte bine ai făcut. Hai fugi că ai întârziat.
 revederea_horia_lovinescu_2002_elena_maruta_06
revederea_horia_lovinescu_2002_elena_maruta_07

OLGA: Ce speriat părea! Poate că trebuia totuși să-l liniștesc puțin. Nu i se poate stabili o vină precisă. Și totuși…. ciudat… glasul ăsta îmi pare cunoscut… parcă l-am mai auzit undeva….

OLGA: Da, ești teafăr… cu aceeași cicatrice lângă sprânceană… cu aceleași gene… Matei, trăiești!MATEI: Olga, pentru Dumnezeu, stăpânește-te! De unde să-ți aduc puțină apă? Nu vrei puțină apă? Olga!

OLGA:
Nu te speria. De bucurie plâng. Gata, mi-a trecut. Stai, stai aici. Matei…. nu-mi spui nimic?

MATEI:
Ba da. Îți închipui cât sunt de emoționat. Mă bucur mult că te văd. Foarte mult. Dar numai aici nu mă așteptam să te găsesc.
revederea_horia_lovinescu_2002_elena_maruta_08
revederea_horia_lovinescu_2002_elena_maruta_10 MATEI: Ia te uită ce ageră ai devenit la minte și la limbă! Dar sunt anumite lucruri care-ți vor scăpa întotdeauna. N-ai să pricepi de pildă niciodată psihologia și drama mea. Îți lipsește simțul relativității adevărului și fiorul acelei cumplite crucificări între libertate și necesitate.
OLGA: O crucificare care încetează subit când ai milioane pe lună și un fotoliu – daca se poate directorial – sub șezutul metafizic. Cunosc exemple de soiul ăsta.
MATEI: Și în privința raportului?OLGA: Va cuprinde adevărul. Crede-mă, Matei, timpul compromisurilor a trecut. Lumea e sătulă de necinste și minciună. Ba a făcut și un pas mai departe: e sătulă de slăbiciune. Ai grijă de tine.MATEI: Ce vrei să spui?

OLGA:
Nimic mai mult decât am spus. Când cineva rătăceste prin ceață nu-i spui “ai grijă, bagă de seamă pe unde calci”?

MATEI:
O să ne mai întâlnim cât stai aici?

OLGA:
Nu știu, nu cred. Voi fi foarte ocupată.

MATEI:
Atunci… la revedere. Iarta-mă dacă unele din cuvintele mele ți s-au părut deplasate… De fapt… eu… Cum îl cheamă pe băiatul tău?

OLGA:
Alexandru.
revederea_horia_lovinescu_2002_elena_maruta_11
revederea_horia_lovinescu_2002_elena_maruta_12

IRINA: Și la ce lucru profund te gândeai?

OLGA: La cum ne complicăm uneori singuri viața când ea poate fi atât de simplă și frumoasă. Doamne ce lucru neprețuit e să fii un om întreg! Parcă mi s-ar fi scuturat un munte de pe umeri.

IRINA:
Dar ce s-a întâmplat de fapt?

OLGA:
Nimic. Mi-e sete de bucurie. Cum e afară, frumos? Simt grozav nevoia să ma plimb.

 revederea_horia_lovinescu_2002_elena_maruta_13



Scenografia: Elena Măruță

Adaptarea: Elena Măruță

Sunet: Iuliana Șerban

Lumini: Adela Șerban

Director productie: Elena Măruță


REGIA: RADU HERJEU

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *