Home » ...ȘI ALTE ARTE » Literatură » Scrisoare pentru mai târziu

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-photography-woman-walks-suicide-intent-track-image27826417

Va veni o clipă când ochii de primăvară înlăcrimată îți vor petrece plecarea fără de cap întors peste umăr, clipa de început a drumului lung și pustiu pe care va trebui să-l străbat singură până la sfârșitul vieții, căci niciodată zăpada trupului tău nu va mai fi liman de liniște și iubire trupului meu chinuit fără vină.

Ea va veni în ziua când nu-mi vei ierta acele lucruri pentru care nu sunt vinovată…dar pentru care mi-aș dori să fiu, să-mi pot purta pedeapsa fără să mă doară sau ca să învăț să-mi merit durerea…Pentru că știu că mă vei alunga pentru lucrurile pentru care nu sunt de vină și cuvântul tău va cădea greu asupra mea, ca o răscruce de ceruri înfierându-mi în trup și în suflet întreaga dragoste nedăruită pe care va trebui s-o port cu mine tot restul vieții ca pe o imensă povară.

Aș vrea totuși să-ți spun ce mult am vrut, ce mult am încercat să-mi șterg din soartă vina fără vină care m-a chinuit sălbatic ani de-a rândul… Aș vrea măcar să înțelegi cu câtă ură clocotitoare m-am înverșunat să smulg universului frumusețea ca s-o redau înnoită cu bucăți din mine însămi, splendoare strălucind de sânge și lacrimi întru purificarea ființei mele atinse de blestem… însă nimic din toate acele lucruri pentru care mi-am dat uneori și ultima suflare nu a putut să șteargă pedeapsa de a purta mereu prin viață, la umbra unor ochi de primăvară încețoșați de lacrimi, un obraz pălmuit.

Mă doare ne-vina trupului ce n-a putut să fie de zăpadă… și oh, cum mă dor acele vorbe pe care le vei spune atunci! Mă rog ca ele să rătăcească drumul și niciodată să nu mă găsească… sau să pot alerga pe câmpiile lăptos luminate de lună, atât de repede ca ele să nu mă ajungă niciodată din urmă… iar dacă voi cădea secerată de osteneala fugii, am să închid ochii și am să mă rog să mă sting cu o clipă înainte de a cădea asupră-mi durerea cuvântului tău.

 


Publicată în volumul “Amintirile Mării” – Editura Moroșan, 2003

 Sursa imaginii: Dreamstime

© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *