TarziuÎn noaptea când ai plecat, am băut mult. Am vrut să beau. Am vrut să uit. Am vrut să mor. Să uit că pleci, să uit că te iubesc, să uit că mă uiţi. Nu am reuşit. N-am pus geană pe geană toată noaptea, lângă mormanul de sticle goale adunate în coşul de gunoi. Nu am reuşit nici măcar să mă îmbăt, eram mai treaz ca niciodată. Şi beam… şi plângeam… şi te iubeam.

De ce a trebuit ca tocmai eu, cel urât şi lovit de blestem, să iubesc o ființă atât de frumoasă, dorită şi iubită de toţi, ca tine? Şi de ce am sperat, cu disperare şi nebunie, că ar fi fost posibil? De ce ţi-ai fi plecat ochii spre mine când ai fi putut să alegi pe oricare? Nu-i de mirare că nici nu ai făcut-o.

Mi-ai disprețuit iubirea adâncă și amară ca sufletul toamnei, fiindcă eu pentru tine  n-am existat niciodată. Atât de mult încât adesea ai trecut pe lângă mine fără să mă vezi. Și ai râs în hohote, cu râsul tău cristalin, irezistibil, de scoica pe care ți-o ofeream, cu infinită tandrețe, în palma întinsă.

Dacă doriți să citiți continuarea, achiziționați volumul “Urmele paşilor

Cititorii din străinătate pot achiziționa cartea în limba română sau în limba engleză

Ilustrație de Adela Șerban

Apreciați pagina de Facebook a acestei cărți

© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web
se poate face numai cu acordul scris al autorului.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *