Home » ...ȘI ALTE ARTE » Literatură » Ținutul nimănui

http://www.dreamstime.com/stock-photo-crossroad-hill-image13939680

Sunt multe ținuturi pe lume. Ale oamenilor, ale ochilor, ale sufletului.

Ținuturile oamenilor sunt toate cele în care oameni se nasc, iubesc și mor, fiecare în ținutul său, visând să atingă vreodată alte meleaguri. Și astfel iau naștere ținuturile ochilor, cele ce umplu visele cu ochii larg deschiși în fața vreunei fotografii ce pare să înfățișeze un colț de paradis. Și când somnul închide ochii prea obosiți de rătăcire, sufletul alunecă-n ținuturile sale tainice ce aparțin doar somnului, unde visele ochilor deschiși capătă profunzimi  nebănuite și fantastice.

Dar nu toate ținuturile sunt locuite. Nici ale oamenilor, nici ale ochilor, nici ale sufletului Există pretutindeni ținuturi ale nimănui.

În lumea oamenilor, ținuturile nimănui sunt altfel pentru fiecare. Căci ele nu sunt, așa cum s-ar crede, cele la care n-ai putut ajunge, ci cele în care ai fost cândva și la care dorul de a reveni pentru totdeauna este la fel de puternic ca și dorința de a nu te mai întoarce niciodată.

Ținuturile ochilor sunt ale nimănui atunci când sunt sortite să rămână doar fotografii frumos colorate, dar mereu lipsite de viață, fiindcă în realitate nu vor aparține niciodată decât celorlalți, celor ce le locuiesc și celor ce le vor atinge cândva.

Și mai sunt și ținuturile nimănui, pe care le purtăm cu toții în sufletul nostru. Cele ce par pustii, dar care sunt locuite de cineva pe care nu-l știm niciodată dinainte. De cineva pe care îl căutăm toată viața, știind că există o unică șansă: de a-l găsi sau de a rămâne pentru totdeauna singuri.

Ținutul nimănui din sufletul meu e o insulă cu stânci albe și plăji de aur la marginea unei mări infinit albastre. Pe insula aceea alerg în visele tainice printre meandrele sufletului, la umbra palmierilor gigantici, căutându-l pe acela care o locuiește și care, poate, va veni spre mine într-o zi, dinspre celălalt capăt al drumului pe care eu voi merge spre el.

Locuitorul insulei nimănui din sufletul meu e acela care, poate, mă caută. Acela care, poate, mă așteaptă. Acela care, poate… există.

Publicată în revista “Altfel” nr 34 / aprilie 2002

Publicată în volumul “Amintirile Mării” – Editura Moroșan, 2003

Sursa imaginii: Dreamstime

© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *