Ar fi vrut să-și poată șterge din minte și din viață noaptea aceea în care stătuseră de vorbă până dimineață. Ar fi vrut să nu fi aflat niciodată că o relație stabilă și posibilitatea unei familii nu se numărau printre prioritățile lui, și deci nici printre proiectele de viitor, de vreme ce considera familia doar o grea responsabilitate, iar copiii – o povară. Și ca și cum nu ar fi fost destul de dureros, mai adăugase și că idealul lui erau relațiile libere, în care cei doi nu doar că nu locuiau împreună, dar puteau avea fiecare mai multe relații simultan. Sau chiar dacă nu ar fi fost neapărat așa, în orice caz principiul stupid al fidelității nu ar fi trebuit să-i împiedice să profite de nicio posibilă șansă care ar fi apărut.
– Atunci ce înseamnă că ar mai fi un cuplu? De fapt, niciun partener nu ar fi mai… partener decât celălalt, nu? Care ar fi considerat partenerul principal și ce l-ar diferenția de ceilalți? întrebase ea.
– Dar de ce ar trebui să fie unul singur sau să existe unul principal? S-ar bucura cu toții de viață fără angajamente, obligații și responsabilități, răspunsese el.
Dimineață, deși frântă de oboseală, nu putuse adormi. Se dusese pe plajă, se întinsese pe nisip și plânsese dureros timp de multe ore. Desigur, nu putuse să-și ascundă de el ochii roșii și umflați când revenise acasă.
– Mereu găsești motive să plângi. Ai o adevărată vocație de a fi nefericită, fusese singurul lucru pe care găsise să i-l spună.
Dacă doriți să citiți continuarea, achiziționați volumul “Urmele paşilor”
Cititorii din străinătate pot achiziționa cartea în limba română sau în limba engleză
Sursa imaginii: Dreamstime
Apreciați pagina de Facebook a acestei cărți
© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web
se poate face numai cu acordul scris al autorului.
