Îmi voi aminti acea zi pentru tot restul vieții mele. Nu doar pentru că era primul meu interviu ca tânăr ziarist sau pentru că persoana din fața mea era cel mai bun orator, care călătorea prin toată lumea să țină discursuri. Ci pentru că m-a impresionat în mod deosebit. Acest om atât de iubit, admirat și așteptat peste tot unde mergea… pentru că toată lumea așteaptă cu sufletul la gură să-l audă vorbind despre dragoste, grijă și atenție față de cei apropiați… tocmai el… cine ar fi crezut…?
– Eram încă tânăr… suficient de tânăr să fiu răutăcios și egoist și să mă consider centrul universului. Nu e de mirare că mi-am respins sora când a apărut în viața mea. Era copilul nelegitim al tatălui meu… Încă un motiv să nu o accept. Însă nu am avut de ales. De aceea, m-am străduit să îi fac viața imposibilă.
Nu voiam să văd că sora mea mai mică ține la mine și că se bucură că are un frate despre care nu știuse până atunci. Nu voiam să văd că făcea totul ca să-mi fie pe plac și, mai presus de toate, nu acceptam că ea nu era, de fapt, vinovată de ceea ce făcuse tatăl meu și nici că nu fusese alegerea ei să vină să locuiască ȋmpreună cu noi. Fusese doar singura opțiune care îi rămăsese după moartea mamei ei.
Nu ratam nicio ocazie să o necăjesc și simțeam o satisfacție răutăcioasă când o vedeam plângând. Se înțelege de la sine că niciodată nu i-am spus vreo vorbă bună, iar scuzele nici nu intrau în discuție. Ea plângea în tăcere, mereu în tăcere.
Lucrurile s-au întâmplat așa până într-o zi când un prieten mi-a spus că nu știa că am o soră și că se bucurase să o cunoască, fiind impresionat de cât de frumos îi vorbise ea despre mine. A fost de-ajuns ca să mă aducă pe culmile furiei. Ca și cum nu ar fi fost destul că mă enerva pe mine, dar să se bage în vorbă cu prietenii mei era deja prea mult. De îndată ce m-am întors acasă, am țipat la ea mai amarnic ca niciodată și îmi amintesc că am sfârșit rostind cuvintele: „Niciodată în viața ta mizerabilă să nu mai spui că sunt fratele tău! Nu mă meriți ca frate, de fapt, nu meriți niciun frate, nu meriți nimic, cățea proastă!“ și am plecat trântind ușa, abținându-mă cu greu să nu o pălmuiesc.
Dacă doriți să citiți continuarea, achiziționați volumul “Urmele paşilor”
Cititorii din străinătate pot achiziționa cartea în limba română sau în limba engleză
Sursa imaginii: Dreamstime
Apreciați pagina de Facebook a acestei cărți
© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web
se poate face numai cu acordul scris al autorului.
