O nouă dimineață, dimineața unei zile însorite, după cum mi se arată prin fereastra din fața mea. Una dintre acele zile luminoase care aduc zâmbete pe chipul celor care se pot bucura de fiecare zi a vieții lor. Pentru mine toate acestea sunt amintiri îndepărtate, de când stau aici, mereu în același loc, privind zilele cum trec pe lângă mine. Zile însorite, noroase, ploioase… fiecare altfel. Doar eu mereu la fel, neschimbată, ca o piatră care așteaptă să fie măcinată de apă. Eu aștept să fiu măcinată de timp și sunt obosită fiindcă pare să dureze prea mult.
Ochii mei privesc vara de dincolo de fereastră, apoi coboară spre masa din fața mea. E ora micului dejun, moment de bucurie pentru cuplurile care mănâncă împreună, râzând și sărutându-se prin aburii aromați ai cafelei. Primele ore ale dimineții sunt pentru copii un motiv de veselie, atunci când mamele lor le toarnă cereale sub formă de litere în farfurie, fiindcă îi amuză să vadă cum acestea se umflă, absorbind laptele.
Astfel de litere am și eu acum în față. Mi se dau cereale spunându-mi-se că sunt hrănitoare și bune pentru a duce o viață sănătoasă. Fiica mea ține atât de mult la mine! Dar… ce sănătate mai am de întreținut? Și ce viață? Să fii țintuit într-un scaun cu rotile… asta nu e viață. Nu m-ar supăra faptul că nu pot vorbi, dacă măcar aș putea mișca mâna dreaptă. Atunci cel puțin aș putea să scriu. Aș scrie de dimineața până seara, orice mi-ar trece prin minte, până aș cădea de oboseală. Despre orice și despre nimic.
Dacă doriți să citiți continuarea, achiziționați volumul “Urmele paşilor”
Cititorii din străinătate pot achiziționa cartea în limba română sau în limba engleză
Sursa imaginii: Dreamstime
Apreciați pagina de Facebook a acestei cărți
© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web
se poate face numai cu acordul scris al autorului.
