 |
De mult nu te mai știu, liniște. De mult te-am pierdut, de mult m-ai uitat, de mult nu mai regăsesc drumul spre tine.
Zadarnic te caut în orizonturi până mă dor ochii de zare, stând la marginea albastrelor ape neliniștite… în amurg…
Zadarnic îmi înalț ruga către copaci: nici foșnetul lor nu mi te mai poate aduce ca odinioară când era de ajuns să te chem în gând ca să vii…
Zadarnic te strig cu glas de primăvară tânără sau de toamnă obosită… Nu vii, nu mai vii…
M-ai lăsat singură cu fiorii tremurători ai amurgurilor blânde de sfârșit de vară, cu toate acele cărări ce duc spre tine dar niciodată nu te ating căci se pierd sub covorul de frunze uscate rămas din toamna trecută…
Mi-e dor de tine, liniște, mi-e dor cumplit de tine în toamna asta care începe să-mi picure în sânge tăcut, ca o șoaptă de dragoste…
Te iubesc, liniște… și te aștept.
Dar până când va fi să vii, acum, în acest fragil August murind, îți dedic, liniște, neliniștea mea.
Publicată în revista “Altfel” nr 14 / iunie 2000
Sursa imaginii: Dreamstime
© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.
