Izbucni în plâns când deschise dosarul unde își ținea desenele. Se întâmplase din nou. Munca îi fusese distrusă de o pată de cerneală roșie aruncată criminal peste desen. Ultima oară, desenul fusese efectiv rupt în patru. Profesorul pusese bucățile la loc, dar cu toată banda adezivă lipită pe spate, rănile desenului arătau cicatrici urâte.
Luase nota cea mai mare fiindcă era evident că își făcuse tema de acasă și că desenul era bun. Probabil s-ar fi întâmplat la fel și acum, deci nu ar fi trebuit să-și facă probleme. Dar nu de notă îi păsa. Suferea pentru munca distrusă și, cu siguranță, cine făcea asta știa și chiar asta urmărea, de vreme ce nota maximă primită data trecută nu descurajase autorii faptei să continue. Nu voiau ca ea să ia note mici. Voiau să sufere. Și reușeau.
Atunci Cristian s-a apropiat timid de ea.
– Uite… dacă vrei… putem afla cine sunt. Tatăl meu îmi poate aduce de la el de la serviciu un gel transparent. Îl aplicăm pe desen și nu se vede. Dar va lăsa urme negre pe degetele celor care vor atinge desenul. Nu iese ușor la spălat. Și o să-I prindem, oricine ar fi.
Dacă doriți să citiți continuarea, achiziționați volumul “Urmele paşilor”
Cititorii din străinătate pot achiziționa cartea în limba română sau în limba engleză
Ilustrație de Adela Șerban
Apreciați pagina de Facebook a acestei cărți
© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web
se poate face numai cu acordul scris al autorului.
