 |
Când m-am născut, eram o floare frumoasă cu petale de catifea purpurie, cu frunze verzi ca marea și cu tulpina netedă și blândă. Un trandafir. Și dăruiam dragoste, căldură și gingășie, crezând c-am fost menită să fiu floarea iubirii. Și nu știu cine a greșit – eu, dăruind prea mult, sau ei, cei care n-au știut să înțeleagă, căci au trecut prin viața mea și mâini care m-au smuls cu brutalitate, dar nu ca să le bucur viața, ci ca să mă arunce-n calea tălpilor care n-au întârziat apoi să mă nimicească.
Când am renăscut din sângele petalelor strivite cu răutate în țărână, purtam încă pe trup urmele căderii, pedeapsă pentru vina de a fi iubit prea mult. Și atunci au început să-mi crească spini pe tulpina subțire.
Apoi ai venit tu să mă culegi cu infinită dragoste, să-ți parfumez nopțile și să-ți înseninez zilele. Dar eu n-am știut să te recunosc. Și te-am rănit tocmai pe tine, care erai adevărat. Când am înțeles,
ți-am cerut iertare. Dar nu m-ai crezut. Atunci, ca să mă ierți, mi-am lepădat iar spinii, în semn de umilință, și ți-am rămas din nou plăpândă cum fusesem înainte să fii. Și atunci m-ai iubit și am fost parfumul nopților tale și lumina zilelor tale.
Acum sunt iarăși singură și vulnerabilă. Nu mă mai pot apăra de nimeni și de nimic: am rămas fără spini și fără tine. Spinii mi-ar putea crește iarăși. Dar nu-i mai vreau. Deși mi-e teamă. Mi-e teamă și de o nouă rană, dar și de o mână blândă. Mi-e teamă de oricine care nu ești tu. Și-mi refuz spinii fiindcă te aștept. Poate că nu te vei întoarce niciodată și voi muri strivită de răutatea lumii, dar dacă vei veni, vei ști să mă recunoști: dintre milioanele de flori ale pământului, nici una nu-mi seamănă: sunt singurul trandafir fără spini.
Publicată în volumul “Amintirile Mării” – Editura Moroșan, 2003
Sursa imaginii: Dreamstime
© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.
