Îmi amintesc cum veneam… de departe, din iarnă, necunoscându-te, căutându-te cu ochi neliniștiți fără să te bănuiesc în conturul unei povești de iubire încă fără nume…
… și-apoi îmi amintesc cum plecam de unde aș fi vrut să rămân pentru totdeauna, cu ochi înlăcrimați de fericire privind într-ai tăi, palmele noastre lipindu-se una de alta, despărțite de acel geam al aeroporturilor, granița rece între cel care pleacă și cel care rămâne…
Îmi amintesc cum veneam… coborând din soarele torid de iulie pe un pământ în flăcări, purtând în suflet torța unei iubiri incandescente…
… și-mi amintesc cum plecam… lăsând în urmă acorduri blânde de chitară în nopți senine la marginea mării…. ca să le regăsesc apoi înspre toamnă…
Îmi amintesc cum veneam… culori de septembrie risipindu-mi-se în păr și culori de vară în ochii plini de iubire… să alergăm amândoi mână în mână spre insula fericirii eterne cu pescăruși albi și mare albastră, cu plăji aurii ocrotind tainicul vis de iubire…
… și-apoi îmi amintesc cum plecam….de data asta luându-mi cântecul cu mine, spre a-l îmbogăți și înălța ca să ți-l dăruiesc din nou, multiplicat cu mine însămi, să trăiască prin sine precum nestinsa torță a iubirii.
Îmi amintesc cum veneam… să gustăm împreună din lumina sfântă a nopții de Paște înfiripându-ne din nou din neliniștea primăverii cu miei albi zburdând pe câmpurile înverzite…
… și-mi amintesc cum plecam… într-o dimineață prea tristă și prea mohorâtă…. cu prea multă tăcere de vise destrămate de-a lungul unui drum care părea că nu se mai sfârșește…
Îmi amintesc cum veneam… din nou alergând spre insula paradisului pe care sufletul meu o dorise și o așteptase atât… purtând acum culorile unei toamne mai obosite, în care plăjile tainice și vrăjite ale insulei se ascunseseră ochilor noștri… îmi amintesc cum îmi încărcam brațele și buzunarele de amintiri mărunte, dragi sufletului meu, rugând în gând vapoarele care plecau să mă aducă iar aici, măcar încă o dată…. fără să știu că-mi pierd pentru totdeauna cântecul ce avea să rămână în urmă, pe tărâmul paradisului unde numai în nopțile blânde de început de toamnă va mai răsuna în acordurile îndepărtate ale unei iubiri nestinse…
Îmi amintesc cum plecam… fără să știu că n-am să mă mai întorc niciodată.
Publicată în volumul “Amintirile Mării” – Editura Moroșan, 2003
Ilustrație de Adela Șerban
© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.
