Încă o zi care apune în seară, când gerul desenează pe geamuri complicate flori de gheață… încă o zi fără tine.
A mai trecut o iarnă și parcă florile de gheață spun mereu aceeași și aceeași poveste de iarna trecută și dintotdeauna. Și totuși aceasta nu este aceeași iarnă. Nu este decât o nouă iarnă fără tine.
Am și uitat de când zăpada mi-a îngropat țipătul și mi-a înghețat lacrimile… pare un timp nesfârșit de când mă lupt cu zăpezile și ies tot mai stinsă din fiecare iarnă care mă învinge. Mă dor toți anii cu care n-am putut să mă umplu și pe care n-am putut să îi umplu cu mine… de aceea poate mi se pare că iarna vine în fiecare an din ce în ce mai devreme.
Dar lupt până la ultima larcimă și picătură de sânge să o țin pe loc, să nu înghețe iarăși geamul astupând ochiul cioplit cu trudă în florile de gheață, singura fereastră încă deschisă între mine și lume.
Numai prin ea mă vei vedea atunci când vei veni, prin tunelul răsucit între șuvițe de iarnă, un tunel larg cât universul, care se îngustează la celălalt capăt cât ochiul de geam topit între florile de gheață.
Acolo voi fi, așteptându-te, prizonieră între clepsidre și calendare.
Publicată în revista “Altfel” nr 40 / decembrie 2002
Publicată în volumul “Amintirile Mării” – Editura Moroșan, 2003
Sursa imaginii: Dreamstime
© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.
