Elena observă că avea un nou mesaj de la Syrena. Dar deschizându-l văzu că era scris de altcineva. Un prieten căruia aparent îi dăduse parola ei cu rugămintea să-i anunțe pe cei din lista de adrese că ea avusese un accident și nu avea să intre pe internet o vreme. O ruga în mod special pe Elena să joace în locul ei jocurile online din Game Zone ca să nu piardă divizia.
Modul în care se cunoscuseră era ciudat; la fel de ciudat cum era și Syrena. Un prieten virtual comun le făcuse cunoștință, pe când Syrena traversa o perioadă grea din cauza faptului că se îndrăgostise… pe internet. Iar acel prieten se gândise că Elena ar fi putut să o ajute, având în vedere că fusese și ea cândva într-o situație asemănătoare.
Elena nu știuse niciodată de unde era Syrena, fiindcă aceasta nu voia să spună. Îi respectase dorința de intimitate și nu insistase. Intuise că Syrena avea preocupări deocheate în fața monitorului, așa că înțelegea de ce prefera să-și ascundă identitatea.
Elena nu putuse însă să o ajute în povestea virtuală. Syrena părea că se îndrăgostise de-a binelea de cineva cu care avusese o aventură online. Iubitul virtual dispăruse în ceață, înainte de a se fi întors dintr-o călătorie de afaceri după care ar fi urmat să-și reia discuțiile fierbinți. Syrena se frământase zile în șir întrebându-se ce a greșit, cu ce l-a supărat ca să dispară așa, fără un cuvânt, după tot ce își spuseseră. Apoi începuse să-și facă griji și plângea des, fiind sigură că acesta avusese un accident de avion. Visase asta. Iar după acel oribil vis începuse să caute pe internet informații despre avioane prăbușite și supraviețuitori.
Elena nu mai aflase rezultatul cercetărilor, fiindcă tot cam pe atunci încetaseră să mai discute. Se mai întâlneau la Game Zone, dar nu-și adresau mai mult de un cuvânt de salut sau nici măcar atât. Dar acum, când începuse să-i joace meciurile, aflase că până și parola ei la jocuri era numele lui: Bruce, iubitul virtual dispărut.
Dacă doriți să citiți continuarea, achiziționați volumul “Urmele paşilor”
Cititorii din străinătate pot achiziționa cartea în limba română sau în limba engleză
Ilustrație de Adela Șerban
Apreciați pagina de Facebook a acestei cărți
© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web
se poate face numai cu acordul scris al autorului.