– jurnal de necălătorie –
Există o insulă prin care rătăcesc în visele mele despre limanuri inaccesibile, o insulă ca un colț de rai căzut pe pământ. E o insulă binecuvântată de zei, în jurul căreia marea așează cununi de spumă să-i sporească frumusețea, la ceasul răsăritului plin de pescăruși somnoroși.
În insula aceea răsună mereu cântece tandre, de dragoste și dor, spre care mă ademenește mereu chemarea iubirii. A fost într-o altă noapte însă și într-o altă insulă, când cântecului de dragoste i s-a cerut să tacă. Era o noapte blândă și limpede de septembrie, cu stoluri de cocori plecând devreme, prea devreme, întocmai cum și iubirea a plecat apoi, mult prea devreme, lăsându-mă în urmă. Totuși, în numele insulei călătorite și al celei necălătorite și în speranța că aripile acelorași cocori îmi vor aduce înapoi, într-o primăvară, iubirea pierdută, atât cât voi trăi nu voi înceta niciodată să cânt despre dragoste.
La insula necălătorită însă, nu voi ajunge niciodată. Doar sufletul meu o va atinge în ziua când , descătușat din trup, va zbura să-și caute odihna la țărmul mării pe care mereu a iubit-o. Doar el va găsi acea insulă aievea și va rămâne acolo pentru totdeauna, să privească marea, ascuns într-o biserică cu turle albastre.
Publicată în volumul “Amintirile Mării” – Editura Moroșan, 2003
Sursa imaginii: Dreamstime
© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.
