Insula vânturilor liniștite se pierde undeva în acea mare fascinantă cu nuanțe de la verde smarald la albastru safir. Numai acolo, atingerea delicată a vânturilor sărate ale mării recheamă amintiri îndepărtate de toamne timpurii cu orizonturi clare, împodobite cu norișori subțiri, rozalii.
Vapoare, ambarcațiuni mici, feriboturi, bărcuțe de pescuit vin și pleacă precum albinele pe flori în jurul acestei insule micuțe, dar atât de fermecătoare. Mergând cu mașina de-a lungul șoselei ce o înconjoară, pe o parte vezi versanți acoperiți cu păduri de pini și brazi, ca și cum ai fi la munte, însă e suficient să întorci capul ca să zăreşti plaja aurie și marea verde-albastră nesfârșită, sclipind sub soare ca milioane de nestemate.
Într-o după-amiază blândă de septembrie, un cuplu de tineri mergea prin păduricea de pini către plaja îngustă, căutând un loc liniștit. Colțul de plajă nu era prietenos, nisipul era aspru, iar cisterna ruginită aruncată la întâmplare acolo de cineva căruia nu îi mai fusese de folos strica total peisajul. Totuși, ei s-au așezat astfel încât să nu vadă acea siluetă de metal ruginit, ci doar marea limpede precum cristalul și stâncile albe de pe țărm, deasupra cărora creșteau pini răzleți.
Nu se auzea niciun pas, niciun cuvânt, doar șoaptele mării și țipătul pescărușilor. Curând și timpul s-a oprit, și iubirea i-a îmbrățișat cu aripile ei, topindu-i unul în altul.
Dacă doriți să citiți continuarea, achiziționați volumul “Urmele paşilor”
Cititorii din străinătate pot achiziționa cartea în limba română sau în limba engleză
Ilustrație de Adela Șerban
Apreciați pagina de Facebook a acestei cărți
© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web
se poate face numai cu acordul scris al autorului.
