Nu-mi vine să cred cât de încet trece timpul când nu ești aici. Ai plecat doar de zece zile, care însă mie mi se par zece ani. Iar în fiecare seară când stau aici așteptându-te, mă gândesc că poate ar fi posibil să te întorci înainte de data stabilită.
Se spune că numai oamenii îndrăgostiți așteaptă așa. Dar eu știu că nu e adevărat. Felul în care așteaptă oamenii bătrâni poate fi mult mai profund și mai dureros decât așteptarea îndrăgostiților, atunci când obiectul așteptării lor e un motiv să-și manifeste viața netrăită, să-și alunge frustrările prea mult timp ascunse. Pentru că asta fac eu acum, așteptând întoarcerea ta.
Numai Dumnezeu știe cât de mult mi-am dorit să devin muzician, când eram tânăr. Aș spune că și părinții mei – Dumnezeu să-i odihnească în pace – știau, dar de vreme ce nu le-a păsat și nu m-au lăsat să-mi urmez visul, nici nu mai are rost să mă gândesc la asta. În orice caz, intențiile nu au prea mare importanță… doar rezultatele contează. Iar realitatea este că tot ce puteam să fac era să cânt prin sat, ici și colo, când se adunau oameni bătrâni care s-ar fi bucurat de ceea ce știam să cânt eu.
Când ai venit să predai orele de muzică la școală, am simțit ceva ce nu simțisem niciodată la profesorii de până atunci. Așa că am alergat într-un suflet să te întâmpin crezând că acolo era șansa mea, lângă tine. Nu m-am înșelat. Ai avut destulă răbdare să mă asculți cântând și destulă bunăvoință să mă incluzi în programele de divertisment pe care le organizai cu școala, deși majoritatea participanților erau elevii sau tinerii din vecinătate, iar eu doar un om bătrân. Și cu toate astea, ai făcut asta pentru mine.
Dacă doriți să citiți continuarea, achiziționați volumul “Urmele paşilor”
Cititorii din străinătate pot achiziționa cartea în limba română sau în limba engleză
Ilustrație de Adela Șerban
Apreciați pagina de Facebook a acestei cărți
© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web
se poate face numai cu acordul scris al autorului.