Îmi amintesc acel sfârșit de an când dezamăgirea și tristețea, venite deodată peste mine, mă făcuseră să îmi doresc să călătoresc cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Nu conta unde, important era să fiu departe de toate, să uit măcar pentru o clipă lumea care se prăbușise în jurul meu. Îmi amintesc destinația pe care am ales-o atunci. Un loc relativ cald, dar cu vânturi puternice, un loc care, cu siguranță, mă ajuta să nu privesc înapoi și să uit totul chiar dacă avea să dureze doar câteva zile.
Însă, deși rupt de tot ce lăsasem acasă, în preajma Anului Nou începusem iar să mă simt singur. Îmi atinsesem scopul de a scăpa de toate sentimentele ce însoțiseră recentele întâmplări neplăcute din viața mea, dar asta nu însemna că voiam să fiu singur în acel moment magic al anului. Nu voiam asta, nu din nou. Dar nu mai aveam altă opțiune decât să merg până la capăt în alegerea pe care o făcusem.
Totuși, să stau în hotel ar fi fost și mai rău, mi-aș fi simțit și mai acut singurătatea. Așa că am decis să mă plimb pe străzi. Încă de când sosisem admirasem acele case micuțe și albe, cu grădini frumoase, care dădeau un sentiment straniu străinilor neobișnuiți să vadă flori în grădină iarna! Unele aveau fântâni de piatră sau statui în grădină, dar toate, absolut toate erau decorate cu tot felul de coroane de brad puse deasupra ușii sau la poarta de la stradă. În fiecare casă era câte o lumină slabă, mai ales în camerele de la etaj. Luminile erau greu vizibile prin perdele, dar unele ferestre aveau perdelele date la o parte, astfel că se putea vedea și puțin din bradul de Crăciun.
Dacă doriți să citiți continuarea, achiziționați volumul “Urmele paşilor“
Cititorii din străinătate pot achiziționa cartea în limba română sau în limba engleză
Sursa imaginii: Dreamstime
Apreciați pagina de Facebook a acestei cărți
© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web
se poate face numai cu acordul scris al autorului.
