Nu știu unde mi-e locul. Aș spune mai degrabă că locul meu nu mai este nicăieri. Sunt prinsă între două lumi: a ta și a mea.
A mea? Nu. Nicio lume nu mai e a mea. Este doar lumea pe care am încercat să o creez, o copie falsă a lumii tale. Și ce altceva am făcut decât să-mi adâncesc tristețea și singurătatea? Nimic. Și iată rezultatul, pedeapsa pe care mi-am meritat-o: nu știu cui aparțin, dacă mai aparțin cuiva. Nu știu unde mi-e locul, dacă mai am vreun loc pe lumea asta.
Nu mă pot întoarce în lumea ta, lumea din care m-ai alungat. Mi-aș dori mult să pot trăi undeva în apropierea ta, dar asta nu ar fi posibil decât dacă aș avea o altă față sau o altă formă, astfel ca tu să nu știi că sunt eu. Și fiindcă nu pot face asta, mi-e dor de tot ce am împărtășit vreodată. Îmi e atât de dor de tot, încât după ce ai plecat am început să-mi construiesc o lume a mea.
Am strâns în jurul meu toate lucrurile care-mi aminteau de tine și am modificat altele, astfel încât să fie așa cum erau când eram împreună. Iar pe cele care nu existaseră atunci le-am modelat în felul în care știam că ți-ar fi plăcut, construind astfel o lume care să-ți spună bun venit când te-ai fi întors. Am ținut legătura cu toți acei oameni legați mai mult sau mai puțin de tine, încercând să nu las ca toate acele legături fragile să se risipească în neant.
Am reușit? S-ar putea spune că da. Dar ce am reușit? Doar să construiesc o lume ca a ta, care rămâne totuși o lume fără tine.
Dacă doriți să citiți continuarea, achiziționați volumul “Urmele paşilor”
Cititorii din străinătate pot achiziționa cartea în limba română sau în limba engleză
Sursa imaginii: Dreamstime
Apreciați pagina de Facebook a acestei cărți
© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web
se poate face numai cu acordul scris al autorului.
