Nimeni nu răspunse la sonerie și Angela scăpă cheia din mâinile înghețate pe când încerca să deschidă ușa, printre sacoșele pline de cumpărături. Când intră, casa era în întuneric beznă. Ioana ar fi trebuit să fie acolo, să deschidă ușa, să o ajute cu bagajele. Unde era, unde ar fi putut să fie?
„Vrăjitoarea asta nenorocită nu e niciodată aici când am nevoie de ea“, gândi Angela cu furie, apoi își dădu seama: „Oh, e noaptea de Halloween… vrăjitoarea trebuie să fie deja călare pe mătură!“
Nu o putea suferi pe sora ei de treisprezece ani și, de când venise să locuiască ȋmpreună cu ei, o sâcâia tot timpul. Poate din cauza faptului că apăruse atât de târziu în viața ei, după ce atâția ani crezuse că ea era singura fiică a tatălui ei, poate pentru că simțea că o parte din dragostea lui nu îi mai aparține. Sau poate din cauza furiei pe care o simțea împotriva tatălui ei, că îi înșelase mama și făcuse un copil cu altă femeie. Sau poate că era câte puțin din amândouă.
În schimb, Ioana era cea mai fericită ființă de pe pământ. Bucuria de a-l avea pe tatăl ei în fiecare zi lângă ea și fericirea de a avea sora mai mare pe care mereu și-o dorise vindecaseră durerea provocată de moartea mamei ei. Nu contenea să-i arate Angelei dovezi de afecțiune și, în ciuda faptului că aceasta o respingea mereu, niciodată nu îi spusese vreun cuvânt urât.
Dacă doriți să citiți continuarea, achiziționați volumul “Urmele paşilor”
Cititorii din străinătate pot achiziționa cartea în limba română sau în limba engleză
Sursa imaginii: Dreamstime
Apreciați pagina de Facebook a acestei cărți
© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web
se poate face numai cu acordul scris al autorului.
