E toamnă iar, după cum văd pe fereastră… copacii sunt colorați, atmosfera e plăcută și de câte ori mă simt bine, mă gândesc la tine. Știu că tu nu te gândești niciodată la mine, uneori îmi spun că, tocmai de aceea, ar trebui să n-o mai fac nici eu, dar nu mă pot stăpâni. Nu mă pot opri să-mi doresc să fi fost aici cu mine, ca să putem admira împreună culorile toamnei, pe când ai fi stat lângă mine, cu capul pe umărul meu. Nu mă pot opri să-mi doresc să fi împărtășit cu tine toată această frumusețe.
Pe când privesc pe fereastră și mi-e dor de tine, îmi dau seama brusc că nu am avut niciodată șansa de a petrece zile de toamnă împreună. Nu am împărțit nicio toamnă cu tine. Am împărțit primăveri, veri, ierni, dar niciodată o toamnă. Nu am avut niciodată ocazia să ne plimbăm împreună prin parcul colorat, răvășind cu pașii noștri frunzele căzute.
Acum că-mi dau seama, cu atât mai mult mi-e dor de tine și de toamna pe care nu am petrecut-o împreună. Dacă mi-ai ști gândurile, probabil ai spune că sunt prostii… dar n-ar fi nimic nou, spuneai asta tot timpul. Ai spune că sunt prost fiindcă-mi amintesc de tine după atâta timp, pentru că încă mă întreb ce mai faci, pentru că încă mi-e dor de tine. Nu m-ar surprinde să spui că am fost prost și fiindcă te-am iubit. Dar indiferent ce ai spune, lucrurile au fost cum au fost și sunt cum sunt, nu pot schimba nimic. Dacă aș fi putut, te-aș fi uitat de mult. Dar nu am făcut-o, deci acum tot ce-mi rămâne este să mă gândesc la toate toamnele pe care le-am risipit fără să fim împreună și să tânjesc să fi petrecut măcar una lângă tine.
Dacă doriți să citiți continuarea, achiziționați volumul “Urmele paşilor”
Cititorii din străinătate pot achiziționa cartea în limba română sau în limba engleză
Ilustrație de Adela Șerban
Apreciați pagina de Facebook a acestei cărți
© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web
se poate face numai cu acordul scris al autorului.
