Paula se trezea în fiecare dimineață la aceeași oră, lăsându-și suficient timp ca să facă un duș fierbinte și să ia micul dejun înainte de a pleca la birou. Se trezea repede, de îndată ce suna ceasul, dar îi plăcea să mai rămână un pic în pat, nemișcată, cuibărită în căldura aşternutului. Încerca să nu miște o mână sau un picior fiindcă se temea să atingă locul de alături. Răceala cearşafurilor îi dădea fiori pe șira spinării și o durere în piept care o făcea să suspine amintindu-și ce singură se simțea după ce se despărțise de fostul ei prieten. Acum nu mai erau brațe care să o cuprindă în timp ce o voce, încă somnoroasă, i-ar fi șoptit la ureche bună dimineața. Acum lângă ea era în fiecare noapte un loc gol, în fiecare dimineață, un loc rece.
Apoi cobora din pat, pregătindu-se să meargă la birou, încruntându-se la ideea autobuzului aglomerat în care uneori își murdărea sau șifona hainele. Dar cum nu avea mașină, aceasta era singura soluție. În plus, nimeni din firmă nu locuia în același cartier. Așa că, posibilitatea să vină la birou împreună cu vreun coleg ieșea din discuție. Numai când unul dintre ei își vizita o mătușă ce locuia în vecinătate, Paula avea ocazia să meargă acasă cu mașina, un drum scurt, dar confortabil. În aceste rare ocazii se elibera de teama hainelor murdărite și șifonate sau a durerilor de cap cauzate de radioul din autobuz, dat mereu mult prea tare. Nu se mai simțea agasată de adolescenții care strigau unii la alții dintr-un capăt ȋn altul al autobuzului, fiindcă ȋncheierea programului ei de la serviciu coincidea cu sfârșitul orelor din școli.
De multe ori îl văzuse pe Eduard, unul dintre colegii ei, ducându-l acasă pe George, deși acesta locuia în celălalt capăt al orașului. Astfel, Eduard consuma de două ori mai mult timp și mai multă benzină să-l ducă pe George și apoi să se întoarcă acasă. Dar erau cei mai buni prieteni și Paula ofta văzându-i plecând împreună, pe când ea aștepta autobuzul în stație în fața firmei. Eduard nu se oferise niciodată să o ducă și pe ea. Nici el, nici George nu locuiau în cartierul ei. Și doar nu avea să facă și un al doilea drum, nu-i așa? Făcea asta pentru George, fiindcă erau foști colegi de școală și prieteni la cataramă care ieșeau mereu în oraș, la bere cu băieții. Dar nu ar fi avut de ce să facă asta pentru o colegă oarecare.
Dacă doriți să citiți continuarea, achiziționați volumul “Urmele paşilor”
Cititorii din străinătate pot achiziționa cartea în limba română sau în limba engleză
Sursa imaginii: Dreamstime
Apreciați pagina de Facebook a acestei cărți
© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web
se poate face numai cu acordul scris al autorului.
