Tanguera – În pași de dans

Sunt multe ținuturi pe lume. Ale oamenilor, ale ochilor, ale sufletului. Ținuturile oamenilor sunt toate cele în care oameni se nasc, iubesc și mor, fiecare în ținutul său, visând să atingă vreodată alte meleaguri. Și astfel iau naștere ținuturile ochilor, cele ce umplu visele cu ochii larg deschiși în fața vreunei fotografii ce pare să […]

”Dar nu pentru a-ți spune că e rău Am dat cu bulgări mari în geamul tău Ci ca să afle crivățul câinesc Că plec și mor și plâng și te iubesc” (Adrian Păunescu) Ce frig îmi va fi în noaptea când mă vei alunga!… Voi sta pe valizele strânse, cu capul pe genunchi, îmbrățișând frigul […]

Ce repede-ai venit anul ăsta, surioară… Îmi văd umbra lungindu-se pe pământ prea devreme și știu că ești deja aici și trebuie să plec… și-mi rămăseseră atâtea lucruri de făcut… Te-aș ruga să mă mai lași să rămân puțin, dar știu că nu poți pleca înapoi și nici nu putem exista amândouă deodată. Desigur că […]

Îți amintești?… Odată te-am rugat să mă lași să plâng în brațele tale. Vroiam să-mi strâng puținul trup lângă inima ta și să suspin ca o frunză veștedă de toamnă. Fără nici un motiv anume sau poate pentru că mi-era crucea prea grea. Dar m-ai alungat și ți-am promis că niciodată de atunci nu mă […]

A fost odată, la o margine de mare, o stâncă mai bătrână decât timpul, unde doar Unicornul venea să privească marea la asfințitul soarelui, mângâindu-și tristețea cu cântecul ei. Venea mereu singur și pleca și mai singur, mai trist și mai împovărat, la căderea nopții în care doar cornul lui cețos mai lumina hipnotic înainte […]

Sunt floarea de cireș, podoaba ce dă viață întâiului copac înflorit al primăverii. De aceea poate că ar trebui să fiu cea mai fericită, dar eu sunt cea mai tristă floare a pământului. Înfloresc mereu înaintea celorlalte și mă sting înainte de a le fi văzut înflorind. Și-s singură mereu, cu parfumul amar al singurătății […]

În fiecare zi trecem  pe lângă povești de dragoste. Iubiri roiesc pretutindeni în jurul nostru: fericite sau triste, împărtășite sau nu, strigate în gura mare să le știe toată lumea ori dimpotrivă, tainice, neștiute de nimeni, ascunse chiar și celor în cauză. Una din acestea din urmă e ceea ce văd eu în fiecare zi […]

  Spectacol jucat pe scena Sălii Dalles din Bucureşti la 24 aprilie 1999 DISTRIBUŢIA: CRISTOFOR BELLEA: Costin Vasile EMA BELLEA: Elena Măruţă VALERIU STAMBULIU: Dominique Costescu EMA BELLEA: Elena Măruţă DOAMNA SAVA: Lenke Suhaida     EMA: Bună seara.Nu credeam că mai ajung. E o aglomerație în autobuzele astea, ceva de speriat!CRISTOFOR: Și pe unde ai […]

M-am așezat odată pe nisipul umed de la țărm, ca nimeni, decât marea, să nu-mi vadă tristețea. Țărmul era pustiu. Doar vântul sărat al mării îmi dezmierda obrajii uscându-le lacrimile amare de singurătate. Am stat așa mult timp, gândind cât de amare trebuie să-mi fi fost lacrimile dacă alungaseră din preajma mea orice făptură vie. […]

Nu știi niciodată unde începe și unde se termină fericirea. Și mai ales nu știi, odată ce o atingi, cum să o faci să dureze, cum să oprești timpul în loc, să-l îngheți într-o unică, eternă, minunată clipă. E un vapor în larg ce se îndreaptă spre insula visurilor mele, pierdută undeva, departe, în ceață. […]