Îi promisese că avea să vină într-una din zilele acelei veri toride, fiindcă ardea de dorinţă şi nerăbdare să o cunoască. Ea îi scrisese atâtea scrisori, frumoase ca nişte poveşti cu gust de ieri, de parcă i-ar fi cunoscut amintirile, în ciuda faptului că nu-l văzuse niciodată. Sau poate că memoria are undeva un izvor comun tuturor oamenilor din care vine şi mai apoi curge pe acelaşi făgaş pe care oameni străini îşi descoperă amintiri comune, recunoscându-se fără să se fi întâlnit vreodată. De aceea poate şi el dorea s-o cunoască, pesemne căutând o frântură pierdută din el însuşi sau poate sperând că ea era cealaltă jumătate a sufletului său.
La fel dorea şi ea, legănându-se în trecerea zilelor la malul mării, mereu cu un surâs pe buze şi privirea pierdută la orizontul unde se afla ţărmul de unde îl aştepta să vină, presimţind şi sperând că avea să fie cea mai frumoasă vacanţă, sfârşitul singurătăţii, atunci când el va sosi.
Dar pe măsură ce zilele treceau, avântul lui spre insula unde era ea se încâlcea tot mai mult în temerile că nu va găsi ceea ce îşi dorea, că ea nu era Ea, cea pe care o aştepta… Şi zilele au tot trecut, pălind spre toamnă, ea privind zările în fiecare zi cu ochi înceţoşaţi de dorul celui care nu venea, el în fiecare zi promiţându-şi laş că mâine…
Dacă doriți să citiți continuarea, achiziționați volumul “Urmele paşilor”
Cititorii din străinătate pot achiziționa cartea în limba română sau în limba engleză
Ilustrație de Adela Șerban
Apreciați pagina de Facebook a acestei cărți
© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web
se poate face numai cu acordul scris al autorului.
