Câteodată mă întreb dacă a existat. Atunci când mă gândesc la el și nu reușesc să-i adun chipul dintre amintirile amețite și haotice.
Trebuie să fie existat totuși, altfel de cine aș vrea să-mi amintesc?… Dar mă întreb dacă într-adevăr l-am cunoscut sau poate numai l-am visat, într-unul din visele acelea cețoase din care nu-ți amintești prea multe. Mă întreb dacă într-adevăr drumul lui s-a întâlnit vreodată, fie și pentru o singură clipă, cu al meu.
Și tresar la atingerea amintirilor dimineții, crezând că mi-am amintit într-adevăr ceva despre el. Dar mai apoi înțeleg că nu era un obicei al lui, ci al soarelui de la ceasul răsăritului, să-și încâlcească razele printre genele lui prea lungi.
Iar el… el avea obiceiul să colecționeze apusuri și nopți la marginea mării. Și abia acum înțeleg de ce nu credea în suflet. Nu și-l putea simți și atunci credea că nu există. Pentru că sufletul lui era făcut din lumină.
Dar el a existat aievea, fiindcă acum mi-l amintesc în întregime. L-am recompus din umbre și l-am adunat din toate amintirile. Un singur lucru nu am mai putut regăsi: ceea ce a luat din mine atunci când a plecat.
Publicată în revista “Altfel” nr 33 / martie 2002
Publicată în volumul “Amintirile Mării” – Editura Moroșan, 2003
Sursa imaginii: Dreamstime
© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.
