Am auzit pe unii oameni spunând că și-ar dori să fie o umbră. Însă ei nu se închipuie decât fiind umbra vreunui anume om pe care poate l-au iubit cândva și căruia au vrut să-i rămână aproape. Nu s-au gândit niciodată că o existență de umbră nu înseamnă să fii umbra unui singur om, ci să fii divizat în umbrele tuturor oamenilor… și cum și-ar putea dori cineva asta? Cum ai putea dori să fii silit să urmezi pas cu pas nu doar un copil care merge la școală sau o pereche de îndrăgostiți care se plimbă printr-un parc, ci și pași care se îndreaptă cu țintă precisă spre acolo unde vor trăda sau vor răni pe cineva… pașii celor ce fură, înșeală sau ucid… atât de mulți încât chiar și o umbră ar sfârși copleșită de disperare și dezgust…?Ar trebui ca oamenii să aibă propria lor lumină. Ar trebui să poată răspândi în jurul lor atâta lumină câtă există în ei, atâta bine și frumos cât poartă în sufletul lor. Ar fi atât de simplu. Și-ar lumina singuri calea și existența fără să aibă nevoie de lumini din afara lor… deși de soare tot ar mai avea nevoie, pentru căldura lui. Iar dacă ar fi așa,aceia care ar dezgusta până și umbra ar orbecăi mai mult în întuneric… și atunci ar fi obligați să schimbe ceva.
Probabil ar căuta lumina altora și poate nevoia de alții va fi un bun început pentru descoperirea luminii din ei. Dar până la urmă toți oamenii ar ajunge să aibă lumina lor, mai puternică sau mai slabă, de care s-ar folosi. Iar cei cu lumina mai slabă își vor dori, inevitabil, să lumineze mai mult și astfel nu vor avea o altă șansă decât să devină mai buni.
Știu ce veți spune: că dacă ar fi astfel, nu aș mai exista nici eu, cât timp oamenii nu ar mai avea (nevoie de) umbră. Într-adevăr, ca umbră nu aș mai exista. Dar poate m-aș preface în altceva, mai înalt… de exemplu, m-aș naște ca om printr-un sublim efort cosmic. Aș renunța la viața infinită a tuturor umbrelor lumii pentru existența limitată a unui singur om… dar el s-ar naște purtând în el, pentru a dărui celorlalți, toată lumina, tot binele și tot frumosul pe care l-am strâns din oameni în existența mea de umbră. Oare aceasta ar fi soluția?… Sau nu ar fi decât o dovadă în plus că cei care au prea mult bine, frumos și lumină de dăruit celorlalți rămân întotdeauna singuri?
Publicată în revista “Altfel” nr 44 / aprilie 2003
Sursa imaginii: Dreamstime
Publicată în volumul “Amintirile Mării” – Editura Moroșan, 2003
© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.
