– Vezi, astea sunt albine… fac miere… şi asta e casa lor, mi-a spus mama arătând insectele zgomotoase care zburau în jurul cutiilor de lemn.
Am vrut să mă apropii să le văd mai bine, dar mama nu m-a lăsat.
– Nu, draga mea, nu te poți duce acolo. Dacă te apropii, te vor mușca.
– Dar vreau miere, mamă…
– Nu duc mierea pe aripi, iubito. O prepară acolo, în casa lor. E nevoie de mult timp ca să fie gata. Te rog, nu te duce acolo. Or să te ȋnţepe și o să plângi.
Sunt supărată. Nu vor să mănânc miere, de aceea îmi spun toate prostiile astea. Nu cred povestea asta și am de gând să iau niște miere imediat ce mama se va uita în altă parte.
O albină aterizează pe floarea de lângă mine. O studiez cu atenție, de aproape. E neagră, cu dungi galben-închis pe corp. Galben-închis, culoarea mierii. Sigur… Știam eu! Aveam dreptate… sunt pline de miere. Ar fi suficient să prind una și să o storc puțin. N-o să fie decât un strop de miere, dar tot e ceva. Și tot am să fac asta, deși mama nu mă lasă.
Dacă doriți să citiți continuarea, achiziționați volumul “Urmele paşilor”
Cititorii din străinătate pot achiziționa cartea în limba română sau în limba engleză
Sursa imaginii: Dreamstime
Apreciați pagina de Facebook a acestei cărți
© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web
se poate face numai cu acordul scris al autorului.
