 |
M-am visat într-o noapte, ca pe un fuior alb răsărind din mare, răsucindu-se încet spre cer, subțiindu-se pe măsură ce se înălța. Și m-am deșteptat suspinând din cauza visului care se întrerupsese fără a mă fi lăsat să ajung acolo unde numai în vis mai puteam ajunge.
Am închis ochii și am încercat să visez mai departe… fiindcă știam cum ar fi continuat visul dacă l-aș fi putut visa până la capăt.
Știam cu ochii închiși drumul acela… drumul pe care avea să-l urce fuiorul de lumină ce eram, alunecând ca o umbră de-a lungul străzilor pustii în noapte. Avea să înainteze cu nerăbdare să vadă dacă fereastra e deschisă… avea să intre ușor, strecurându-se printre cutele perdelei adiind sub atingerea vântului blând al nopții de primăvară împletind miresme de flori cu briza sărată a mării….și avea să-ți atingă somnul mângâindu-ți tandru pleoapele închise.
Trupul tău era acolo, sub mângâierea razelor care te îmbrățișaseră, dar sufletul tău era departe, în lumea somnului și nu-l puteam ajunge. Nu mai puteam decât să-ți veghez somnul, dar trebuia să plec înainte de întoarcerea sufletului tău care m-ar fi alunga pentru totdeauna dacă m-ar fi găsit acolo și apoi nu m-aș mai fi putut întoarce niciodată la tine.
Totul părea atât de real… Părea? Nu, chiar era… nu visam, ci eram trează, îmi închipuiam… și totuși imaginile se derulau mai presus de voința mea, așa cum se întâmplă în vis. Mi-ar fi plăcut să fi visat, fiindcă știam că altfel gândul meu țesea doar ceea ce vroia să vadă, pe când visul m-ar fi dus într-adevăr acolo, înfățișându-mi realitatea. Dar mă bucuram, chiar și așa, că imaginația îmi dăruise imagini atât de vii ale somnului tău.
Am tresărit când buzele tale s-au mișcat. Sufletul tău se întorcea, semn că trebuia să plec cât mai repede. Am vrut să-ți aștern pe buze un sărut fugar de lumină, ca o promisiune că voi reveni cândva, într-o altă noapte a timpului. Dar m-a oprit șoapta buzelor tale. Rostiseră alt nume. Ca un semn că nici n-ar fi trebuit să vin.
Trebuia să plec, dar plecam fericită. Nu fusese un vis, ci închipuirea mea, prin urmare nimic nu era adevărat. Somnul tău mă aștepta să mă întorc oricând și nu chemase niciodată pe altcineva.
Nu știu de unde s-au auzit brusc niște frâne de mașină. Știu numai că am tresărit violent din somn.
Visasem.
Publicată în volumul “Amintirile Mării” – Editura Moroșan, 2003
Sursa imaginii: Dreamstime
© Toate drepturile aparțin autorului.
Orice reproducere parțială sau totală a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.
